Fostul președinte al României a comentat dur gestul parlamentarilor PSD și USR de a-și prezenta demisiile, ca semn că renunță la pensiile speciale.
”Este o mare ticăloșie. Așa ceva este lichelism politic. Încearcă să mai păcălească niște electorat pe ultima sută de metri. Demisiile sunt degeaba, nu au niciun efect practic, ele nu duc la pierderea pensiilor speciale. Dacă vor să renunțe la ele, Ciolacu și cei de la USR pot face un lucru simplu: se adună imediat la Parlament, pun pe ordinea de zi proiectul de lege inițiat de PMP pentru eliminarea pensiile speciale și îl votează, că au majoritatea. Simplu. Dar nu vor. USR a început să simtă avantajele colaborării cu PSD când l-a susținut pe Ciordache-OUG 13 la Consiliul Legislativ, iar PSD a votat omul USR ca ajunct al lui Ciordache”, a spus Băsescu.
Acesta a anunțat că acest gen de relație USR-PSD nu e întâmplător și că el ar putea duce la o alianță de guvernare. Sună șocant pentru electoratul USRPLUS, unul total anti-PSD, dar Băsescu susține că nu e imposibil.
”Nu exclud o alianță PSD-USR după alegeri. Șansa ca liberalii să piardă alegerile este destul de mare. Cred că de asta și iese președintele Iohannis, să-i substituie în bătălia cu PSD. În condițiile astea, premier ar putea fi și domnul Cioloș. Ăsta e premier de meserie, așa crede el: că meseria lui e să fie premier. Cred că aici va fi negocierea între USRPLUS și PSD. Dar să sperăm că liberalii vor lua cu un procent mai mult sau cu un parlamentar mai mult decât PSD, ca să poată revendica absolut legitim funcția de premier”, a declarat Traian Băsescu, la Realitatea Plus.
Întâlnire de urgență Iohannis-liderii PNL
Președintele Klaus Iohannis i-a convocat marți, de urgență pe premierul Ludovic Orban, vicepremierul Raluca Turcan și alte nume grele care fac parte din echipa de campanie a PNL la o ședință. Discuțiile au vizat strategia pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie.
Potrivit relatării reporterului Realitatea PLUS Mioara Costin, au participat premierul Ludovic Orban, vicepremierul Raluca Turcan, alături de doi minștri: ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, și al Finanțelor, Florin Cîțu, și prim-vicepreședintele Rareș Bogdan, Alina Gorghiu, secretarul general Robert Sighiartău.
În cadrul întâlnirii cu liberalii, președintele Iohannis ar fi transmis mai multe mesaje în care le-ar fi spus acestora că nu atacă suficient PSD și au fost discutate problemele guvernării, potrivit surselor Realitatea PLUS.
Iohannis le-ar fi atras atenția că atunci când PNL și-a lansat programul de guvernare a fost un singur discurs și s-au asociat cu șeful statului, ar fi trebuit să atace mai mult PSD. În plus , președintele le-ar fi transmis liberalilor că nu este util să atace USR în această perioadă, potrivit Realitatea PLUS.
De asemenea, președintele Klaus Iohannis ar fi încrezător în sondaje, care ar indica o ridicare a liberalilor după incendiul tragic de la Piatra Neamț la 30-32%, în timp ce PSD are în jur de 25%, pentru că ar fi decontat și social-democrații după incendiu, iar USR ar fi cotat în jur de 20%.
Un sondaj mai aproape de afirmațiile lui Traian Băsescu
Potrivit datelor obținute de jurnalistul Emilian Isailă, PNL – puternic afectată de anul greu de guvernare – a coborât în sondaje, dar va câștiga, totuși, cu un scor de 25-28%. PSD, total compromis în ochii electoratului, n-a reușit să speculeze momentul în pofida tuturor obstrucțiilor și a măsurilor populiste din Parlament, urmând să obțină 21-24%.
Alianța USR-PLUS este singura formațiune care, deși a fost atacată violent din toate părțile de vechile partide, a continuat să urce în sondaje, fiind de așteptat să ia pe 6 decembrie 20-23%.
În orice caz, se prefigurează un absenteism masiv în țară, iar partidele și sociologii se așteaptă la o prezență la urne mai scăzută chiar decât la alegerile locale din 27 septembrie. În cea mai fericită variantă, se discută de 35-40% prezență la vot (6-7 milioane de votanți).
[…] […]
[…] […]