Decizia președintelui american referitoare la averile confiscate ale oligarhilor ruși

0
690

Ieri, președintele american a făcut o mișcare hotărâtă și relativ neașteptată. A anunțat că va trimite Congresului un pachet legislativ care va spori autoritatea guvernului american de a incrimina guvernul rus și pe oligarhii ruși pentru războiul din Ucraina.

Legislația va extinde nivelul de competență pentru a putea confisca așa-numitele proprietăți „cleptocratice” rusești, va permite Executivului american să folosească banii obținuți din activele oligarhilor ruși pentru a sprijini Ucraina și, de asemenea, va consolida instrumentele de aplicare a legii.

Președintele Joe Biden propune un pachet legislativ care să permită urmărirea, blocarea, confiscarea și utilizarea banilor și bunurilor oligarhilor ruși, de pe lista de sancțiuni a statelor occidentale, pentru a sprijini Ucraina.

La fiecare criză, Statele Unite ale Americii au promovat o legislație specifică internațională. După atacurile asupra „turnurilor gemene” din anul 2001, SUA au declanșat o adevărată vânătoare, la nivel mondial, împotriva spălării banilor.

După criza economică din 2008-2009, Statele Unite și Uniunea Europeană au convenit, sub egida OECD, să promoveze o legislație împotriva planificării fiscale agresive și în favoarea creșterii transparenței schimburilor internaționale de informații cu caracter fiscal.

Recent, în fața valului de controverse legat de modelul de business al companiilor de tehnologie și, în general, al firmelor multinaționale, SUA și Uniunea Europeană au convenit aplicarea unui impozit minim la nivel global. Iată că, acum, în fața războiului din Ucraina, SUA reacționează din nou cu un pachet legislativ.

Tema este, însă, complicată, drept urmare și mijloacele legale vor fi sofisticate, informează rfi.ro. Concret, se va înființa o instituție care va avea autoritatea de a confisca bunurile oligarhilor ruși, legislația va permite transferul încasărilor obținute din activele „cleptocrate” către Ucraina și va exista posibilitatea legală a confiscării proprietăților pe care oligarhii ruși le folosesc pentru a se sustrage de la sancțiuni.

Grupul operativ Elite

Noua legislație va adăuga și măsuri de urmărire a companiilor și persoanelor de tip „racket”, adică a celor care ajută la evitarea sancțiunilor. De asemenea, se va extinde termenul limită de urmărire penală pentru spălarea banilor.

În luna martie a.c., SUA și partenerii internaționali au lansat un așa-numit grup operativ Elite, care se ocupă de identificarea, înghețarea și confiscarea activelor cleptocrate rusești din întreaga lume.

Care sunt rezultatele până în acest moment? Statele Unite au confiscat active de un miliard de dolari, în timp ce Uniunea Europeană a înghețat active de aproape 30 miliarde dolari. Dintre acestea, yachturile, elicopterele, bunurile imobiliare și operele de artă valorează aproximativ 6,7 miliarde dolari.

Conform Comisiei Europene, evaluarea activelor este în curs, la care se adaugă și o blocare a unor tranzacții în valoare de 196 miliarde euro, cu precizarea că doar jumătate din statele membre au detaliat măsurile luate pentru înghețarea activelor oligarhilor ruși.

Recent, Spania a acceptat cererea SUA de a sechestra un yacht de 90 milioane dolari al unui miliardar rus, aliat al lui Putin. Canada a anunțat că vrea să fie prima țară din grupul G7 care a lichidat activele rusești și a aplicat noi sancțiuni împotriva a încă 203 persoane implicate în încercarea de anexare a regiunii Donbas. Polonia a impus și ea sancțiuni împotriva a 50 de oligarhi și companii rusești.

Recent, un grup de economiști, printre care francezul Thomas Piketty și americanul Joseph Stiglitz, a cerut grupului G20 să înființeze un registru global al activelor pentru a ținti averile ascunse ale oligarhilor ruși. Acestea sunt estimate de economiști la 1.000 miliarde dolari, o valoare imensă, dar dificultățile menționate în scrisoarea economiștilor sunt legate de opacitatea companiilor din zonele offshore care împiedică de multe ori eforturile statelor de a identifica averile ascunse. Statele Unite ale Americii au mai făcut un pas pentru a găsi banii oligarhilor și a-i da Ucrainei. Urmează Europa.

Leave a reply