Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, salută ratificarea, de către Legislativul român, a Protocoalelor de aderare a Finlandei şi Suediei la NATO.
„Parlamentul român tocmai a ratificat Protocoalele de aderare la NATO a Finlandei şi Suediei, dând dovadă, din nou, de susţinerea noastră fermă privind politica uşilor deschise în NATO. Suntem nerăbdători să primim Finlanda şi Suedia în rândul ţărilor aliate şi suntem hotărâţi să lucrăm în viitor pentru a consolida Alianţa”, a scris Bogdan Aurescu pe Twitter.
Ministrul Bogdan Aurescu a avut miercuri discuții telefonice cu miniștrii afacerilor externe din Republica Finlanda și Regatul Suediei, Pekka Haavisto și Ann Linde, ocazie cu care i-a informat pe cei doi omologi asupra ratificării, de către Parlamentul României, a Protocoalelor de aderare a celor două state la Alianța Nord-Atlantică, potrivit unui comunicat al MAE,citat de digi24.
Cei doi miniștri, finlandez și suedez, au mulțumit în mod deosebit autorităților române, atât celor executive, cât și Legislativului, pentru sprijinul acordat aderării la NATO a celor două state și au exprimat satisfacția pentru finalizarea procedurii de ratificare în Parlamentul României.
De asemenea, au adresat mulțumiri ministrului Bogdan Aurescu pentru implicarea sa personală prin demersurile diplomatice efectuate anterior Summitului NATO de la finalul lunii iunie, în scopul facilitării unei decizii pozitive pentru Suedia și Finlanda la reuniunea la nivel înalt de la Madrid.
Cu prilejul convorbirii telefonice a ministrului Bogdan Aurescu cu ministrul finlandez de externe Pekka Haavisto, șeful diplomației române a ridicat și subiectul aderării României la spațiul Schengen, obiectiv prioritar pentru România. Ministrul afacerilor externe al Finlandei a exprimat, cu acest prilej, sprijinul deplin și necondiționat al țării sale pentru aderarea României la spațiul Schengen.
Senatul, întrunit miercuri în sesiune extraordinară, a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege pentru ratificarea Protocoalelor de aderare a Finlandei şi Suediei la Tratatul Atlanticului de Nord.
Proiectul de lege ratifică Protocolul de aderare a Republicii Finlanda şi Protocolul de aderare a Regatului Suediei la Tratatul Atlanticului de Nord, reprezentând o etapă procedurală în parcursul acestor ţări spre calitatea de membre cu drepturi depline ale NATO.
Şi Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, ca primă Cameră sesizată, proiectul de lege privind ratificarea Protocoalelor de aderare a Republicii Finlanda şi a Regatului Suediei la Tratatul Atlanticului de Nord, în acest fel procedura fiind încheiată.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a celor două protocoale, după ce miercurea trecută Guvernul a aprobat proiectul de lege în acest sens.
Protocoalele de aderare la NATO în cazul Finlandei şi Suediei au fost semnate pe 5 iulie la Bruxelles.