sâmbătă, decembrie 7

Atuul Elenei Băsescu la reîntoarcerea în politică: ”Experiența de mamă singură a trei copii”

1
1571

Elena Băsescu a declarat, joi, că a acceptat să candideze din partea PMP pentru un post de deputat la Constanţa, pentru că s-a născut şi a crescut în acest oraş, menţionând că îşi propune să ofere o nouă viziune asupra politicilor publice din zona socială.

„De ce la Constanţa? Pentru că este a doua mea casă. M-am născut în Constanţa, am crescut în Constanţa, familia din partea tatălui meu locuieşte în Constanţa. Doresc să-mi aduc experienţa pe care am căpătat-o în Parlamentul European. Prin rolul pe care l-am avut în ultimii ani, acela de mamă singură a trei copii, am căpătat o dimensiune diferită a societăţii. Am realizat că societatea românească nu sprijină suficient familiile monoparentale. De aceea voi veni cu o iniţiativă legislativă, cu proiecte legislative care să sprijine foarte mult familiile monoparentale, dar şi să îmbunătăţească natalitatea, o problemă cu care se confruntă România. Doresc să ofer Partidului Mişcarea Populară o nouă viziune asupra politicilor publice în zona socială”, a precizat Elena Băsescu, la o conferinţă de presă organizată de conducerea PMP.

Ea a adăugat că nu intenţionează să se lanseze „în lupte” în Parlamentul României și a spus care cred că este atuul său la reîntoarcerea în politică.

„Nu mă voi lansa în lupte în Parlamentul României, voi dori doar să construiesc şi să construiesc din experienţa mea proprie, acea de mamă singură a trei copii”, a mai spus fiica fostului preşedinte Traian Băsescu.

Elena Băsescu deschide lista PMP pentru Camera Deputaţilor la Constanţa.

A candidat independentă, ajutată de PDL, sub brandul EBa

Fiica fostului președinte a fost europarlamentar al fostului PDL în perioada 2009-2014.

În anul 2009, Elena Băsescu s-a înscris în cursa pentru Parlamentul European. Înfruntând o mare opoziție din partea presei, Elena Băsescu a decis să candideze ca independent la aceste alegeri, fiind ajutată de colegii ei de la aripa tânără a PD-L. De aceea, în data de 18 martie 2009 Elena Băsescu a demisionat din PD-L și a candidat ca independentă sub brandul electoral EBa. În 2009, a obținut la alegerile europarlamentare 4,22% din voturi, care i-au asigurat locul în Parlamentul European.

După ce a fost aleasă ca independentă, s-a reînscris imediat în PDL.

Elena Băsescu s-a angajat în 2016 la Camera de Comerț și Industrie, la departamentul de Relații Internaționale. (Wikipedia)

1 comment

Leave a reply