sâmbătă, februarie 15

”Atrag atenţia populaţiei: această luptă nu se câştigă în spital!”. Strigătul de disperare al unui medic sătul de iresponsabilii pro-COVID

0
1647

Pandemia cucerește pas cu pas România după acțiunile a două instituții criminale pentru sănătatea publică: Avocatul Poporului și Curtea Constituțională a României.

Ciolacu, Cataramă, Ponta și Tăriceanu – patru politicieni iresponsabili care au încurajat populația să nu respecte măsurile anti-pandemie

Urmare a acestor două instituții, care au luat decizii prin care au încurajat populația să se infecteze cu COVID 19, răspândirea coronaviruslui a scăpat de sub orice control.

România a devenit primul focar al Europei ca număr de cazuri noi, unele țări din UE iau deja măsuri pentru a ține românii la distanță de ele, iar în țară lideri ai unor partide ca PSD, ALDE și Pro România – cele care au cultivat în permanență discursul împotriva măsurilor de protecție sanitară – continuă să facă politică pe seama celei mai temute boli.

Iar rezultatele acțiunilor lor se văd de la zi la zi.

1.284 de cazuri noi la 22.511 teste și 15 morți sunt datele raportate de autorități în ultimele 24 de ore, au transmis, sâmbătă, reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică.

În acest moment în spitalele din România sunt internate 6.292 infectate cu noul coronavirus, dintre care 315 se află în  secțiile ATI.

”Singura soluţie este să nu ne îmbolnăvim şi acest lucru se face numai prin prevenţie”

Virgil Musta

Medicul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş”, din Timişoara, e disperat: nu reușește să-i facă pe toți românii să înțeleagă cât de grav este că nu se protejează împotriva virusului.

„Dacă nu reuşim să impunem respectarea regulilor – cele trei reguli de bază pentru prevenţia bolii –  nu cred că vom reuşi să facem faţă pandemiei. Este cert că în toată lumea, acolo unde regulile se respectă, pandemia este ţinută sub control, iar unde nu, din păcate, vedem că se întâmplă ceea ce se întâmplă şi la noi în ţară. Atrag atenţia populaţiei că această luptă nu se câştigă în spital. Spitalele vor fi copleşite şi oricum avem resurse limitate. Singura soluţie este să nu ne îmbolnăvim şi acest lucru se face numai prin prevenţie”, a declarat medicul Virgil Musta sâmbătă după amiază, într-o intervenţie telefonică la Digi 24.
Acesta a precizat că în Timişoara nu doar spitalul de boli infecţioase este plin cu pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19, ci şi spitalele suport.
„Terapia intensivă este plină, a intrat în funcţiune şi unitatea mobilă de terapie intensivă, iar pe secţie avem foarte mulţi pacienţi care nu sunt critici, dar necesită terapie cu oxigen” a adăugat medicul.
„Dacă nu înţelegem să fim responsabili şi solidari ne, îmbolnăvim, îmbolnăvim pe alţii şi iată ce se întâmplă”, a concluzionat Virgil Musta.

Și Prahova rămâne fără locuri la Terapie Intensivă

Autorităţile prahovene cer ca încă trei spitale din judeţ să poată primi pacienţi diagnosticaţi cu noul coronavirus, în condiţiile în care doar 15 locuri mai sunt disponibile pentru persoanele infectate, iar izolatorul de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) este plin de suspecţi.

Prefectul Cristian Ionescu a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, că cea mai mare problemă este în acest moment legată de capacitatea de cazare a pacienţilor care stau în izolare la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a SJU în aşteptarea rezultatelor testelor pentru SARS-CoV-2.

Izolatorul de la această unitate sanitară este plin în prezent, iar capacitatea de testare a spitalului este depăşită, în condiţiile în care zeci de persoane necesită zilnic testarea pentru noul coronavirus, iar rezultatele întârzie în unele cazuri până la 36 de ore, a spus prefectul.

„Acum sunt 50 de persoane în izolatorul de la Spitalul Judeţean şi nu mai este acum niciun spaţiu pentru cei suspecţi. Asta nu înseamnă că în următoarele două ore, de exemplu, nu se vor elibera două-trei locuri, însă ele vor fi din nou ocupate pentru că sunt zeci de persoane care zilnic trebuie testate”, a declarat Cristian Ionescu.

În aceste condiţii, una dintre soluţiile identificate ar fi aducerea la SJU a unui aparat mai performant pentru efectuarea testelor, în acest sens fiind făcute solicitări către Ministerul Sănătăţii şi Consiliul Judeţean Prahova, în subordinea căruia funcţionează SJU Ploieşti. Aparatul ar putea ajunge însă la acest spital în cursul lunii august, a mai adăugat prefectul.

Totodată, acesta a precizat că vor fi făcute şi solicitări către agenţii economici din judeţ pentru a pune la dispoziţia autorităţilor spaţii de cazare pentru suspecţii de COVID-19.

De asemenea, având în vedere creşterea numărului de cazuri de COVID-19 din judeţ, s-au cerut deja aprobări pentru ca alte trei spitale din judeţ să poată primi pacienţi cu forme uşoare ale bolii, fiind vorba despre unităţi sanitare din Breaza, Băicoi şi Floreşti, a mai declarat Cristian Ionescu.

În ultimele 24 de ore, în Prahova au fost înregistrate 108 cazuri noi de COVID-19, numărul total al celor infectaţi de la începutul epidemiei ajungând astfel la 1.431 de persoane.

„Conform reprezentanţilor DSP Prahova, numărul mare de cazuri este generat de o sporire a testărilor, atât la cerere (în cazul celor care doresc să călătorească în anumite state care solicită la graniţă o dovadă în acest sens), cât şi a contacţilor direcţi ai persoanelor infectate cu SARS-CoV-2, dar şi a neglijării măsurilor de protecţie de către mare parte din populaţie. Autorităţile sanitare, dar şi prefectul judeţului Prahova, Cristian Ionescu, revin cu un apel pentru respectarea distanţării fizice, a purtării măştilor de protecţie, a igienizării dese a mâinilor şi suprafeţelor comune utilizate, a evitării pe cât posibil a deplasărilor care nu sunt urgente, a evitării locurilor aglomerate, iar în cazul prezentării simptomelor asociate COVID să contacteze medicul de familie sau să sune la 112 în vederea unei evaluări de specialitate”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Prahova.

Leave a reply