Atacul la Nicușor Dan și rânjetul mafiei roșii

3
532

Se știa de mult de ”înregistrările” cu Nicușor Dan. Circula de ceva vreme vorba prin târgul Bucureștilor că vor apărea ”dezvăluiri” care îl vor demola pe candidatul PNL&USRPLUS la Primăria Capitalei.

Și au apărut. Un fâs total. Bașca sursa aruncării lor pe piață: Dana Budeanu, o vedetă tabloidă din familia Pandele&PSD, care s-a dat în stambă de atâtea ori încât i s-ar face greață oricărui român cu bun-simț și educația celor 7 ani de-acasă.

Dar Firea, Budeanca, Aurelian Bădulescu au făcut ”carieră” tocmai prin opusul stării de respect: mahalagismul, scandalul, țipetele, ura, balivernele, șueta deșănțată.

Lor li s-a adăugat, aparent inexplicabil, Cristian Tudor Popescu, zis CTP, care a simțit nevoia ”să ia distanță” de candidatul Dreptei. Să arate că el e ”integru”, ”echilibrat”, că nu se ferește să sară la beregata unui fost olimpic internațional de matematică devenit cunoscut pentru că n-a făcut altceva decât – pe timpul, energia, nervii și banii lui – să lupte cu mafia imobiliar-politică din Capitală.

De fapt, reacția lui CTP nu e o mare surpriză: oricât ar încerca el să se lepede de figura de gazetar FSN-isto PSD-ist, nu poate. A rămas ceva acolo în gena lui de comunist ”racolat” de presa neocomunistă încât orice manevră de imagine nu-l ajută.

Aurelian Bădulescu, un campion al mahalagismului în politică, produs al clanului Voluntari

Imaginea sa de proletar al presei șofând la volanul unei Dacii prăfuite ține doar pentru cei slabi de înger și ușor de aburit, de tipul celor manipulați acum de Radu Moraru – specialistul numărul 1 în stors bani din prostie.

Disperarea lui CTP după bani și imagine l-a transformat într-un scandalagiu perpetuu, care a ajuns acum – ce jalnic! – să fie folosit ca o cârpă ceaușistă de noii îmbogățiți ai capitalismului de cumetrie amintiți mai sus.

Ce diferență e între grobianul Aurelian Bădulescu, viceprimarul lui Firea care s-a repezit la gâtul lui Nicușor Dan, și Cristian Tudor Popescu – autorul arogant un text menit să credibilizeze atacul lansat prin vocea Danei Budeanu?

Una singură: că primul, măcar, nu joacă dublu. Bădulescu nu are pretenți de analist al nației, de opinator credibil, de imparțial. Omul urlă din născare împotriva oricui poate strica mașinăria de bani și de propagandă a unui clan politic super-bogat din care și el face parte, fără să aibă pretenții de ambasador al civilizației inter-umane.

Apoi, credeți că l-a deranjat pe CTP faptul că ”dezvăluirea” cu înregistrările anti-Nicușor Dan a fost promovată intens de Sputnik, organul oficial de propagandă al Kremlinului?

Nu, evident. De ce? Probabil că nu pentru bani; greu de crezut că  are un contract de PR cu familia Pandele, mediat de vuzuzeaua lor consacrată public prin nenumărate poze de canapea.

Captură din Sputnik: autoarea atacului la Nicușor Dan, ridicată în slăvi de propaganda rusă

Că o așa mizerie le folosește celor de la Sputnik sau The Washington Post, no problem! CTP e fericit că producția sa mentală are ”trecere la public”, indiferent de canalul mediatic, fie el anti-presă liberă sau pro-justiție. Atât. Foamea morbidă după popularitate, drogul fatal pentru imagine cu orice preț și nimic altceva. Că pot veni și banii după, în funcție de rezultate, asta nu-i de exclus. Dar deocamdată să nu-l bănuim de atâta ”pragmatism” feroce.

Însă ce știm e că a făcut deja un mare rău. A credibilizat-o pe baroana de Voluntari, care a făcut praf banii și viața bucureștenilor, și l-a decredibilizat pe unul dintre foarte puținii săi adversari care, indiferent câte înregistrări ar apărea cu el, este infinit mai onest și mai priceput decât adversara lui. Asta vede orice om normal la cap, fără aere de savant al judecății publice.

Aici e crima mediatică pe care a comis-o CTP. Că, din vanitatea lui fără limite de a apărea la TV sau pe ”rețele”, a girat o mare mizerie de presă, în detrimentul votanților curați din Capitală și al viitorului unui București eliberat de clanurile obsedate de bugete și clăbuci la gură.

Ca șef al Clubului Român de Presă, CTP a fost marioneta mogulilor tip Hrebenciuc, de care s-a dezis repede la plecare, cu formula ”șobolanul roșu”

Nimic nu s-a schimbat, din acest punct de vedere, față de perioada când, ca jurnalist la ”Adevărul” FSN-ului, CTP conviețuia baronial cu atacuri la Piața Universității, la Regele Mihai, la NATO sau chiar la colegii săi mai tineri jurnaliști, obligați să suporte aranjamentele Clubului Român de Presă cu alte clanuri, la acea vreme controlate pe axa Ion Iliescu-Virgil Măgureanu-Adrian Năstase. Absolut nimic.

Nici măcar rânjetul fals al autorului emițător de fake news anti-românesc.

CTP nu și-a spus o secundă problema cui folosesc înregistrările ZERO barat cu Nicușor Dan. Nu!

L-a durut la basca lui de proletar vopsit în democrat că ele sunt pregătite în laboratoarele mafiei tocmai pentru a menține mafia la butoane și la bani.

Mai ales că a văzut atâtea și atâtea campanii electorale și știe bine că o dezvăluire fabricată cu puțin timp înainte de alegeri trebuie privită cu maximă reținere, pentru că dacă ar fi fost cu adevărat ceva important ar fi apărut deja, nu ar fi așteptat ”momentul potrivit” pentru a fi înfiptă în inima poporului.

De aceea, dezvăluirile din campaniile electorale nu sunt, de fapt, dezvăluiri. Ele sunt doar muniție folosită de un competitor împotriva altuia, care are nevoie de pușca unui intermediar pentru a lovi victima. De data asta, intermediarii au fost Dana Budeanu și CTP, mâine vor fi alții, dar la final nu contează decât în soarta alegerilor, nu și în viața oamenilor care votează. În cel mai bun caz, o strică, o distrug, o ucid sau o parazitează pentru cel puțin un ciclu electoral.

CTP nu s-a dezis niciodată de atacul colegilor săi din ziarul Adevărul la Regele Mihai

Asta e istoria cu politicienii și ziariștii. Una scrisă încă din anii 90, când unii dintre noi stăteam în Piața Universității să ne luăm pulane-n cap, iar alții salutau din Casa Scînteii ”faptele patriotice” ale minerilor lui Miron Cozma.

Așa s-a scris democrația din România de atunci încoace. Cu multă hoție girată de condeie pretențioase, din care au avut de câștigat și unii și alții, iar de pierdut au pierdut majoritatea românilor.

Asta a supt nația de resurse, de adevăr și democrație reală și a creat clanurile politico-mediatice care nici azi nu se dau duse de la busola și banii României, fie ea la Kilometrul zero al țării sau în ultimul cătun departe de Capitală.

Pe 27 septembrie vom ști dacă această caracatiță pe axa Firea-Budeanu-Bădulescu-CTP este încă puternică și greu de răpus sau dacă istoria a făcut și-n acest caz dreptate.

Însă CTP însuși are nevoie de victoria lui Nicușor Dan, nu a tovarășelor și tovarășilor pe care i-a ajutat acum prin atacul la candidatul PNL&USRPLUS.

 

Întreţinerea mumiei lui Lenin costă anual statul rus 173.000 de euro

Căci altfel, cu trecerea anilor și cimentarea clanurilor la putere, nici moartea nu-l va scăpa de rușine. Iar Dumnezeu, care pentru fostul șef al Clubului Român de Presă nu există (el declarându-se ateu precum se lăuda odinioară Ion Iliescu-liber cugetător), nici EL nu-L va putea ajuta de vreme ce nu s-a spovedit never pentru păcatele lui

Și nici nu s-a angajat că nu va mai face prostii de genul combinației cu ”dezvăluirea” Danei Budeanu.

Caz în care, urmașii lui Firea, Pandele, Aurelian Bădulescu sau Dana Budeanu nu vor avea altceva de făcut decât să-l facă mumie, precum Lenin, pe ziaristul cu venin.

Îl vor depune apoi la păstrare în muzeul presei de cumetrie, iar famiglia din Pipera îi va plimba moaștele cu autocarele votanților credincioși corupției, așa cum procedează azi șoțul primăriței Capitalei cu alegătorii săi din Voluntari.

La final, îl vor aduce înapoi în locul tainelor murdare de presă: la Casa Scînteii, mausoleul răului organic, al trufiei amestecate cu interese malefice, de care nu s-a lepădat practic niciodată. Amin!

VEZI ȘI:

Alina Gorghiu: ”USR e partenerul cu care mă aștept să facem Guvernul după decembrie 2020”

De ce sunt Violeta Alexandru și Florin Cîțu marii dușmani ai PSD. Și de ce moțiunea de cenzură nu-i va învinge pe cei doi miniștri

Criza CORONAVIRUS. Macron anunţă că UE şi Franţa îşi închid frontierele: “Suntem în război!”

3 comments

  1. Marin 16 septembrie, 2020 at 13:42 Răspunde

    EXCELENT ARTICOL DLE LAURENTIU CIOCAZEANU !

    ESTE MOMENTUL CA BUCURESTENII SA ATACE DIRECT CORUPTIA GENERALIZATA,DIND UN EXEMPLU PRIN VOTUL LOR PE 27 SEPT,ALEGINDU-L MASIV PE NICUSOR DAN,FENOMEN CARE TREBUIE SA SE REPETE LA NIVEL NATIONAL PENTRU A REUSI SA SPUNEM MACAR ACUM -JOS CU DICTATURA HOTILOR,MINCINOSILOR,TRADATORILOR !

Leave a reply