Anunț oficial al PNL după ce șeful PSD a anunțat că poate ceda Apărarea către liberali

0
411

Liberalii se așteaptă ca social-democrații să propună cât mai rapid un nou ministru al Apărării, declară pentru MEDIAFAX deputatul Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL.

„Ne așteptăm să vină cu o nominalizare cât mai rapidă, mai ales că în contextul din regiune e nevoie de un mininistru de apărare plin. Sunt decizii, întâlniri importante, iar interimatul este un mandat limitat”, spune deputatul Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, scrie stiripesurse.

Social-democrații se întâlnescu, luni seara, la sediul partidului, după demisia ministrului Apărării, Vasile Dîncu. Biroul Permanent Național al Partidului Social Democrat se reunește luni, de la ora 18.00, la sediul central al PSD, Șoseaua Kiseleff nr. 10.

Întâlnirea vine în contextul demisiei lui Vasile Dîncu, ministrul Apărării, ministru PSD. Ministrul Apărarii Vasile Dîncu a demisionat din funcție. Vasile Dîncu a fost în ultima perioadă ținta unor critici din partea prim-ministrului și a președintelui Klaus Iohannis, după o serie de declarații legate de soluționarea conflictului din Ucraina. Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a spus că a avut o discuție cu premierul Nicolae Ciucă după demisia lui Vasile Dîncu și i-a solicitat să preia interimatul la MAPN.

CITEȘTE ȘI:

Ciolacu nu exclude posibilitatea ca PSD să renunţe la funcţia de MApN în favoarea PNL

Leave a reply