vineri, februarie 3

Antony Blinken, despre parteneriatul România-SUA: „Avem o alianță de neclintit, bazată pe valori comune pe care le vom apăra”

1
206

Avem o alianță de neclintit, bazată pe valori comune pe care le vom apăra, a declarat șeful diplomației americane, Antony Blinken, care a vizitat marți dimineață, alături de premierul Ciucă, expoziția „Noi, Poporul: 25 de ani de Parteneriat strategic”, la Ateneul Român.

„Este minunat să mă reîntorc la București. Așa cum a spus premierul Ciucă, am fost aici la București când președinții Clinton și Constantinescu au anunțat lansarea acestui Parteneriat Strategic. A fost un moment când poporul român a fost o sursă de inspirație pentru toată lumea în căutarea libertății. Nu cred că cei doi președinți își imaginau chiar și atunci cum va fi situația 25 de ani mai târziu, cu atâtea legături în domeniul economic, politic și în legăturile personale”, a declarat Antony Blinken.

„După cum ați spus, noi avem o alianță de neclintit, bazată pe valori comune pe care le vom apăra. Într-adevăr am construit și relații puterernice și în domeniul economiei, inclusiv în cel al energiei. De asemenea, aș vrea să menționez și relațiile interpersonale, în domeniul academic și cultural”, a mai spus Antony Blinken, scrie g4media.

1 comment

Leave a reply