Antonio Banderas, infectat cu COVID 19. Pasagarii care vin din Spania în România, din nou 15 zile de izolare

0
796

Actorul spaniol Antonio Banderas se află în carantină, după ce a fost găsit pozitiv la testul de coronavirus. Banderas, care împlinește 60 de ani, luni, a anunțat că va fi forțat să își sărbătorească ziua de naștere în izolare.

Banderas a explicat în contul său de Twitter că este „relativ bine, doar un pic mai obosit decât de obicei” și că este „încrezător” să se recupereze „cât mai curând posibil, urmând indicațiile medicale”, care speră că îi vor permite „depășirea procesul infecțios de care suferă și atâția oameni pe planetă”, relatează agenția EFE.

Spania se află și ea pe un val crescător al pandemiei, după ce reușise să ajungă la niveluri de invidiat ca urmare a celor mai dure măsuri de carantină din lume ce au permis reducerea la 50-100 de noi cazuri pe zi și zile la rând fără decese.

În acest moment, Spania totalizează 314.362 cazuri de la începutul pandemiei și a înregistrat 28.503 de decese, fără a le pune la socoteală pe cele din rezidențele de bătrâni.

Până în prezent, în Spania au fost realizate peste 4,9 milioane de teste PCR și 2,1 milioane de teste rapide, la o populație de aproximativ 47 de milioane de locuitori.

Peste 40.000 de persoane din Spania rămân izolate în diferite provincii, din cauza focarelor de coronavirus pe care Ministerul Sănătății le cifrează deja la 580 cu aproape 7.000 de cazuri. Pentru a încerca să le controleze, mai multe comunități autonome au optat pentru carantină totală, în special în orașele mici, unde proporția de infecții raportată la numărul de locuitori s-a ridicat în scurt timp.

Catalunya, cea mai afectată regiune a Spaniei, a raportat, luni, 863 de cazuri și 5 decese în ultimele 24 de ore, ceea ce a adus totalul infectărilor cu Covid 19, de la începutul pandemiei în comunitate, la 107.520, respectiv 12.827 de morți, potrivit numărului Ministerului Sănătății.

Revenirea în forță a pandemiei în Spania a determinat autoritățile române să includă țara iberică pe lista ”galbenă”; la sosirea în România, pasagerii sunt obligați să intre în izolare 15 zile, așa cum a fost și în perioada stării de urgență.

În plus, ambasada României la Madrid a difuzat un comunicat de presă în care anunță noi restricții la zboruri, ceea ce a produs rumoare printre românii din peninsulă.

Comunicatul Ambasadei României în Spania

”Informații actualizate COVID 19- Reintroducerea carantinei pentru călătorii care sosesc din Spania

Autoritățile române au actualizat lista statelor/zonelor cu risc epidemiologic ridicat, în contextul epidemiei Covid-19.

Spania se regăsește pe lista statelor/zonelor cu risc epidemiologic ridicat, prin urmare la intrarea în România se aplică măsura carantinării persoanelor care vin din această țară, începând cu 11 August 2020” a postat Ambasada României în Spania, pe contul oficial de Facebook.

În doar patru ore de la anunț, postarea a strâns mult peste 500 de comentarii ale unor oameni îngrijorați de modul în care ar urma să se întoarcă în țară.

Majoritatea sunt întrebări legate de anularea zborurilor, însă la ele oamenii au fost nevoiți să își răspundă singuri, în condițiile în care ambasada nu a reacționat la postări.

Leave a reply