
Fostul viceprimar al Craiovei, actual vicepreședinte al Consiliului Județean Dolj, Antonie Solomon, vine cu idei ”revoluționale” pentru Bănie și ar vrea să se introducă niște pedepse mai ample pentru craiovenii necinstiți, de exemplu „bătaia la cur”, declară site-ul jurnalulolteniei.ro
”Credincios din fire consideră că „Dumnezeu este Cel în fața căruia ne refugiem în viață și de aceea ne temem de El” și ar vrea ca toți cei care ocupă funcții publice atunci când depun jurământul de credință să sune cam așa: “ Jur să nu mint, să nu lingușesc, să nu mă consider infailibil”. Acesta să fie depus neapărat în public, pe steag, cruce sau conștiință de către toate cadrele inclusiv ingineri, economiști, juriști, medici, popi, poeți și gazetari.
Jurământul ca jurământul, însă pedeapsa propusă de Solomon parcă este inspirată din perioada medievală ceea ce contrazice latura credincioasă a pe care ne-o arată! Potrivit lui, ”încălcarea jurământului să fie pedepsită cu bătaia la cur în piața orașului și trimiterea păcătoșilor în groapa de gunoi a istoriei”.
Obiectivele personale ale fostului primar sună cam așa: să iert și să uit pe toți dușmanii mei, să lucrez numai la comanda socială a craiovenilor și a doljenilor, să caut prin faptele mele și prin rănile mele pe Hristos, fiindcă și El mă va căuta pe mine, să las în urma mea un nume curat alcătuit din exemplu de umilința și resemnarea cu care mi-am făcut datoria” se arată în articolul respectiv.
numai un astfel de tip, de politician putea emite asa ceva!
Pare descendentul unui Solomon , care dintâi a comandat panduri olteni ba contra turcilor , ba în escorta lor. De-apoi s-a pus laolaltā cu arnāutii si cazacii , care au nimicit
supravietuitori ai oastei lui Tudor. La 1848 în calitate de ofiter superior a ordonat foc asupra populatiei din Bucuresti. Si chiar au murit oameni ! Solomoane , Solomoane , tu esti pururea lângā butoane !!! Arde-i pe mojici , dā-i , rupe-i ! Tu sā te simti bine !