vineri, ianuarie 17

Antena 3, pro-Băsescu, pro-Iohannis, pro-Nicușor Dan. Cum a creat Dan Voiculescu cel mai anti-PSD post TV

2
2359

De când Dan Voiculescu și-a înființat propriul organ de propagandă media, nimic nu a mai fost ca înainte. În loc să primească satisfacții pe bandă rulantă, a primit contrariul. Ba, mai grav pentru el, a ajuns și la pușcărie din cauza Antenei 3 – o televiziune în care a investind bani grei sperând că-l va ajuta în politică și afaceri.

De atunci încoace însă, prin stilul său foarte partizan pro-PSD și aliații acestui partid, încălcând flagrant legea audiovizuală dar beneficiind și azi de complici în CNA, Antena 3 i-a adus lui Dan Voiculescu numai necazuri.

Înființată în 2005 pentru a lupta cu Traian Băsescu, Antena 3 a obținut rezultate exact pe dos: l-a scos pe Traian Băsescu a doua oară președinte (în 2009), l-a scos și pe Klaus Iohannis președinte de două ori (în 2014 și 2019), a scos masiv lumea în stradă din 2017, l-a trimis pe Liviu Dragnea la pușcărie, a îngropat și PSD la niveluri niciodată cunoscute din 1990 încoace, iar azi e pe cale să strige din nou ”Uraa, am înfrânt!”, după scorul foarte prost al PSD la alegerile din 27 septembrie.

Practic, se poate spune că, de la înființarea sa și până azi, Antena 3 a fost cea mai anti-PSD televiziune, în ciuda liniei sale editoriale total împotriva adversarilor PSD.

Cum se explică această ”performanță”? Simplu: atacând foarte agresiv pe oricine nu se supunea liniei pro-PSD a televiziunii, Antena 3 a produs de fiecare dat o mobilizare ”anti”.

Cu cât postul TV de știri a atacat mai mult un candidat (Băsescu, Iohannis, Nicușor Dan), cu atât electoratul de partea cealaltă a baricadei s-a simțit dator să se mobilizeze anti-Antena 3, dintr-un sentiment de revoltă față de linșajele mediatice incalificabile.

Mihai Gâdea, într-unul dintre episoadele recente anti-Nicușor Dan, copiate după calapodul atacurilor mediatice din 2005 încoace (captură Antena 3)

Așa s-a întâmplat și în această ultimă campanie, când Nicușor Dan a fost linșat în ultimul hal, i-au fost inventate acuzații demontate chiar de cei pe care Antena 3 i-a sunat să le susțină atacul la candidatul independent la Primăria Capitalei

Nicușor Dan a fost jignit, batjocorit, umilit, sub privirile îngăduitoare ale membrilor CNA plătiți tocmai să prevină un astfel de comportament nemaîntâlnit nicăieri în Europa sau în Occident.

Azi, Nicușor Dan le-a cerut bucureștenilor să iasă la vot ca să evite aglomerația de seară și a anunțat că, potrivit informațiilor sale, ”o să avem în seara aceasta un final fericit, dacă ritmul de vot se păstrează așa cum este acum”.

Dar el nu a uitat să amintească de principalul său ajutor mediatic, deși fără să vrea: Antena 3, căreia i s-a raliat și RTV, televiziunea fugarului Sebastian Ghiță.

„Vreau să vă rog două lucruri: în primul rând, să ieșiți, încă de acum, la vot, ca să evităm aglomerația de mai târziu. În al doilea rând, să căutați cu atenție pe buletinul de vot pentru Primarul General, numele candidatului pe care doriți să-l votați. Vreau să vă mai rog să ignorați informațiile mincinoase pe care le propagă site-urile și, mai ales, televiziunile de propagandă. Toate informațiile de până acum converg către ideea că o să avem în seara aceasta un final fericit, dacă ritmul de vot se păstrează așa cum este acum. Ar însemna asta, un început pentru Bucureștiul pe care ni-l dorim și ar însemna o victorie pentru valorile pe care ne luptăm””, a mai spus candidatul susținut de PNL și USR PLUS.

Băsescu, atacat zi-lumină la Antena 3 a fost practic victimizat, ceea ce l-a ajutat

Dacă la ora 21.00 se va adeveri previziunea lui Nicușor Dan, Antena 3 își va fi trecut în cont un nou mare insucces electoral: cea mai categorică înfrângere a PSD, nu doar în București, ci și în restul țării.

Va fi o nouă și probabil nu ultimă dovadă că Antena sfârșește mereu prin a obține exact opusul acțiunilor sale mediatice.

Fără să vrea, Dan Voiculescu a creat cea mai anti-PSD televiziune, dar și cea mai sigură sursă de necazuri personale.

E foarte posibil ca, dacă televiziunea sa de știri nu ar fi devenit o sursă de atac continuu la justiție și la DNA, soarta mogulului-patron să nu fi fost atât de tristă în procesul care i-a adus condamnarea.

Dar procurorii și judecătorii, înainte de a fi magistrați, sunt și ei oameni și dacă au de ales între o sentință dură și una mai puțin dură, aleg prima variantă în cazul în care inculpatul a girat un atac mediatic continuu împotriva lor.

Dacă n-ar fi existat, probabil că și soarta lui ar fi fost astăzi una mai bună. Sumele de bani și audiențele produse de Antena 3 nu vor șterge niciodată anii de pușcărie pe care cel poreclit ”Varanul” și i-a trecut în cont și din cauza agresivității ”copilului” său media.

2 comments

Leave a reply