Anina Ciuciu candidează pentru Senatul francez

0
1032

O romanca de etnie rroma, Anina Ciuciu, fost consilier onorific pentru problemele rromilor in Guvernul Victor Ponta si absolventa a universitatii Sorbona, candideaza la un fotoliu in Senatul francez, sfidand traditia camerei superioare a legislativului francez, relateaza France 24, citat de Ziare.com.

Calatoria Aninei Ciuciu catre candidatura pentru un loc in Senatul francez, la alegerile de luna viitoare, a fost neobisnuita. Romanca vrea sa foloseasca acest lucru in avantajul membrilor defavorizati ai circumscriptiei unde candideaza, Seine-Saint-Denis, unde se afla cele mai sarace suburbii ale Parisului.

Biografia lui Ciuciu este departe de norma statistica. Senatul francez, gazduit in Palace de Luxembourg, o cladire opulenta din centrul Parisului, este considerat, in general, domeniul politicienilor barbati, in varsta. Trei sferturi dintre senatorii francezi sunt barbati, iar media de varsta este 64 de ani.

La polul opus, Ciuciu, absolventa a prestigioasei universitati Sorbona si viitor avocat, s-a nascut intr-o familie de rromi din Romania, in urma cu 27 de ani.

In prezent aflata in practica la Amnesty International, Londra, Ciuciu s-a intalnit cu reporteri France 24 acasa la ea, intr-un cartier al Parisului.

Ea locuieste in Arondismentul XX, desi isi petrece „majoritatea timpului”, dupa cum spune chiar ea, la Seine-Saint-Denis, un departament format din suburbii, mai la nord.

Acolo se afla sediile celor doua organizatii din Franta cu care colaboreaza tanara: „La Voix des Roms” (Vocea rromilor) si „Le Mouvement du 16 mai” (Miscarea 16 mai). Aceasta din urma este numita dupa ziua din 1944 cand detinutii rromi din lagarul de concentrare Auschwitz s-au ridicat impotriva nazistilor care voiau sa ii trimita in camerele de gazare.

„Genocidul rromilor a fost culmea rasismului si sper ca nu se va repeta. Insa este important sa discutam despre trecut si sa fim vigilenti pentru ca, aproximativ peste tot in Europa, vedem reaparitia unor instrumente de discriminare si excluziune care seamana cu cele din acea perioada”, le-a declarat reporterilor francezi Anina Ciuciu.

Foto: France 24

Textul original în franceză, AICI

Leave a reply