Andrei Pleșu, despre ÎPS Teodosie: „Un subofițer încruntat, îndrăgostit soldățește de Putin”

0
822

Andrei Pleșu spune că este uimit de comportamentul public al arhiepiscopului Teodosie al Tomisului și de „imunitatea” de care se bucură în cadrul BOR.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, scriitorul Andrei Pleșu reia un pasaj din Dilema Veche în care spune că este uimit, de mai multă vreme, de comportamentul public al ÎPS Teodosie de la Constanța.

Vorbește și acționează cu o siguranță de sine, cu o radicalitate care nu au nimic de a face cu smerenia, cu slujirea, cu iubirea aproapelui. Iubirea și slujirea de sine prevalează. Are mereu dreptate, face fișe de cadre „adversarilor” (cu neveste prost alese), evacuează, nemilos, cel puțin jumătate din lumea creștină („Au catolicii Sfînta Lumină? N-au!”)”, scrie Andrei Pleșu.

El spune despre Teodosie că este „un adevărat apostol al neamului, un Sfînt Pavel (redevenit Saul din Tars…), un subofițer încruntat, îndrăgostit soldățește de Putin, o versiune virilă a viguroasei doamne Șoșoacă. OK, se mai întîmplă!”

Andrei Pleșu spune că Teodosie beneficiază de o „imunitate” din partea BOR, potrivit adevarul.

Dar, ce mă tulbură e transferul, în lumea Bisericii, al conceptului „parlamentar” de imunitate. Orice ar face și orice ar spune, ÎPS Teodosie nu poate fi amendat instituțional de nimeni și de nimic. E mai liber și mai „legitim” decît toată „breasla”, decît Patriarhia, decît întregul Sinod, decît toată comunitatea ierarhilor cuviincioși. E, s-ar zice, o versiune a lui Goliat, dar un Goliat victorios împotriva lui David, altfel decît în narațiunea biblică… Bravo lui! Vai nouă”, conchide scriitorul.

Atacat voalat de Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR, în polemica privind posibilitatea sărbătoririi Paștelui la aceeaşi dată şi de ortodocşi, dar şi de catolici, ÎPS Teodosie a spus:  Este un om vrednic de compătimire, care are nevoie de rugăciune. El nu se roagă, de aceea vorbește chiar împotriva bisericii, nu reprezintă biserica și îmi pare rău. Într-o vreme venea foarte des la noi, la Simpozioane și arăta foarte familiar, așa a fost și în facultate. Cred că este un accident în viața lui, în mintea lui. Are a doua soție care a fost categoric împotriva religiei și atunci ce să aștepți dintr-o atmosferă de familie foarte controversată? Dumnezeu să-l ajute, ne rugăm pentru el”.

Leave a reply