
Partidul REPER este deschis la o colaborare cu partidele din opoziţie, cu o singură excepţie – AUR, a declarat miercuri deputatul neafiliat Andrei Lupu, membru al formaţiunii.
„Suntem deschişi la o colaborare cu partidele opoziţiei, cu o singură excepţie, pe care o afirm clar şi ne-o asumăm, este vorba despre AUR. Nu vom colabora cu partide extremiste. Dacă vor susţine proiectele noastre, sunt liberi să facă acest lucru, dar un partid pro-european, cum este REPER, nu are nimic de împărtăşit cu AUR„, a declarat Lupu, într-o conferinţă de presă la Parlament.
Întrebat dacă REPER este deschis la o colaborare cu Forţa Dreptei, respectiv cu Ludovic Orban, deputatul a arătat că aceasta este posibilă în special în plan parlamentar.
„Din punct de vedere al colaborării parlamentare, suntem perfect deschişi. Din punct de vedere al strategiilor electorale, e o discuţie de avut în viitor. Obiectivul nostru în acest moment este să demonstrăm populaţiei, cetăţenilor care vor vota că avem un set de idei autonom, pro-european şi, în ceea ce priveşte ideile domnului Orban, aştept să văd mai multe idei identitare pentru Forţa Dreptei, pentru a vedea dacă ele sunt coerente şi le putem grupa într-un set comun”, a explicat Andrei Lupu.
Referitor la USR, el a arătat că au existat discuţii pe parcursul întregului an şi în ceea ce priveşte proiecte punctuale şi referitor la poziţionări faţă de guvernul actual – moţiuni sau sesizări la CCR. „De altfel, niciunul dintre partidele opoziţiei nu poate să iniţieze de unul singur moţiuni simple sau de cenzură, nu poate să sesizeze CRR. Deci suntem obligaţi la colaborare şi sper că înţeleagă acest lucru şi colegii noştri din opoziţie”, a adăugat Lupu.
În ceea ce priveşte comasarea alegerilor, el a amintit decizia Curţii Constituţionale conform căreia nu pot fi comasate mai multe alegeri, decizie pe care REPER o susţine.
„Dacă vom fi in situaţia de a comasa locale, parlamentare şi prezidenţiale, pentru că aşa vom fi obligaţi, cetăţenii vor avea în mână şapte buletine electorale. E greu de convins cetăţenii să urmărească o campanie electorală cu şapte buletine electorale deodată în mână în momentul votului. Nu este oportună o astfel de modificare, noi nu susţinem o comasare a localelor cu parlamentarele şi sper ca actuala coaliţie să dea dovadă de respect pentru deciziile CCR din punctul ăsta de vedere”, a spus Lupu.