duminică, septembrie 24

Andrei Caramitru, atac frontal la „inconştienţii” COVID: „Când veţi fi intubaţi, nu veţi mai urla”

2
2261

Situaţia de criză a sistemului sanitar, în care se afundă România, începe să provoace reacţii dure din partea acelor lideri de opinie sau specialişti care s-au săturat de iresponsabili. De trei zile, numărul de cazuri de noi infectări cu coronavirus este neaşteptat de mare, iar vina principală este a oamenilor care nu mai ţin cont de măsurile de protecţie sanitară, la îndemnul unor distribuitori de fake news din media şi politică.

Analistul financiar Andrei Caramitru a izbucnit efectiv pe pagina sa de socializare la adresa acestor iresponsabili care încurajează practic lumea să se infecteze cu SARS-CoV-2, pe ideea că nu e periculos.
„Toți ăștia care urlați ca nu exista covid. Și că nu puneți masca, pentru că e inconfortabil. Când veți fi intubați – veți vedea că e mult mai inconfortabil. Și nu veți mai putea urla. Nici măcar de frică”, a scris analistul, într-o primă postare.
La doar câteva ore, a revenit cu un alt text:
„De când cu relaxarea, a plesnit covid-ul în Brasov, dar și în Prahova și Constanta (unde era practic la 0 înainte). De Bucuresti nu mai zic, că e rău de tot. Vrem să ne distrăm și să aruncam cu banii pe fereastra – wend de wend frate! Paranghelia, manelele și prostia costă vieți. Multe.
Le mai zic ceva la inconștienții ăștia. Economia e praf și va fi și mai praf, că nu putem evita, din cauza voastră, valul 2. Așa că bani nu o să mai aveți. O să urlaţi de foame că nu puneți nimic deoparte – dacă nu o să fiți intubați…”
Disperarea lui Andrei Caramitru e de înţeles. De o bună bucată de vreme, pe reţelele se socializare şi în unele trusturi media interesate în haos social, circulă liber halucinante teorii ale conspiraţiei promovate de grupări antivacciniste şi de semidocţi experţi în falsuri de tipul „coronavirusul e fabricat în laborator”, „Iohannis ne va băga vaccinul în fund cu forţa”, „5G provoacă viruşi” sau „Bill Gates a zis că vrea să reducă populaţia planetei”.
Toate astfel de sminteli sunt create de minţi diabolice, folosind exclusiv falsuri ordinare, cu scopul de a arunca planeta în haos, iar România nu face excepţie de la acest val de prostie generalizată, care îi contaminează în general pe cei cu educaţie precară sau cu mari probleme psihologice.

Aceştia, la rândul lor, devin practic focare online de răspândire a COVID 19, prin manipularea celor aflaţi în contact cu ei în sensul de a renunţa la carantină, izolare socială şi măsuri sanitare de protecţie.

Trei zile la rând cu peste 300 de cazuri, spitalele la un pas de colaps

Până vineri, 19 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 23.400 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 16.555 au fost declarate vindecate și externate. Până astăzi, 1.484 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În ultimele 24 de ore au fost 320 de cazuri noi. Este a treia zi în care numărul de cazuri depășește 300.

Situaţia de resuscitare a pandemiei îngrijorează tot mai mult personalul medical, care a început să tragă semnale de alarmă disperate.

Dr. Simin Aysel Florescu

„Sunt câteva zeci de persoane zilnic. Trendul numărului de pacienți internați e crescător. Numărul actual de pacienți e ca în vremurile de la începutul pandemiei. Trebuie să realizăm că acest număr de persoane infectate este cauzat de lăsarea gărzii jos, nu se mai respectă regulile de bază. Dacă din ce în ce mai mulți nu le respectă, rezultatul se vede. E un număr constant crescător de oameni care vin, ar trebui să dea de gândit, pentru a lua măsuri de responsabilitate individuală. Să respectăm regulile pe care le tot recităm de milioane de ori de când a început această pandemie, să nu le considerăm derizorii!”, a mărturisit dr. Simin Aysel Florescu, directoare medicală a Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş”, din Bucureşti.

Acesta este marele pericol pe care nu îl sesisează sau nu vor să-l conştientizeze cei care îndeamnă populaţia să nu ia în serios măsurile de protecţie: că o astfel de atitudine relaxată va crea din nou un val de cazuri grave, care vor necesita internare spitalicească şi astfel vor bloca efectiv spitalele, făcând imposibilă tratarea celorlalţi bolnavi cu alte afecţiuni.

2 comments

  1. Cristache 20 iunie, 2020 at 07:17 Răspunde

    Salut Laurențiu!
    Observ că pentru a vinde, sunt buni și acei oameni pe care de obicei îi cataloghezi de agresivi!!
    Cartianu Grigore, Caramitru Andrei, Cristache Constantin, din punctul tău de vedere eram agresivi!! Din proprie experiență îți pot spune că în această “junglă” avem tot interesul să fim agresivi constructiv, altfel tu nu puteai fi în Spania sau eu nu puteam fi în Luxemburg!!
    Această agresivitate verbală constructivă de care noi am dat dovadă a fost, este și probabil va deveni din ce în ce mai curentă într-o lume din ce în ce mai revoltată pe bună dreptate!

    • Laurențiu Ciocăzanu 20 iunie, 2020 at 10:16 Răspunde

      Salut, Costi! Mă bucur că nu mai eşti agresiv atunci când comentezi aici 🙂 Nu înţeleg însă ce vrei să spui cu „pentru a vinde”. Te referi la faptul că subiectul Andrei Caramitru „vinde”? Dacă ăsta e sensul, desigur! În fond, nu înseamnă că dacă un personaj agresiv spune ceva interesant nu trebuie mediatizat. Altfel, nu sunt de acord cu agresivitatea de niciun fel, fie ea marca Grigore Cartianu, Caramitru sau altcineva. Nu cred în termenul „agresiv constructiv”, nu mă reprezintă. Şi nu înţeleg ce tot vrei să insinuezi punându-mă mereu pe mine în antiteză cu alţii, ba cu Caramitru, Cartianu, Radu Moraru sau mai ştiu eu cine. În ciuda faptului că se percepe agresivitate în limbajul tău, pe care nu o agreez câtuşi de puţin, prefer să te respect pentru ce eşti ca mod de viaţă şi pentru relaţia noastră, pe care o consider încă una frumoasă. Bănuiesc că nu ai uitat articolele scrise despre povestea ta de viaţă, una remarcabilă. Dar nu mai încerca te rog să mă pui într-o lumină proastă, habar n-am din ce motive, sau să mă compari cu alţii, că nu ajută la nimic. Altfel, eşti oricând binevenit aici cu comentarii decente, de care sigur eşti capabil. Succes pe mai departe, dar nu cu agresivitate! 🙂

Leave a reply