Ambasadorul României în Statele Unite Andrei Muraru a anunţat că a depus, luni, la Departamentul de Stat, care este depozitarul Tratatului Organizaţiei Atlanticului de Nord, instrumentele de ratificare ale României a aderării Finlandei şi Suediei la NATO, după adoptarea legii de către Parlament şi promulgarea de către preşedintele Klaus Iohannis, potrivit News.ro.
„Am depus astăzi, la Departamentul de Stat (depozitarul Tratatului Organizaţiei Atlanticului de Nord), instrumentele de ratificare ale României a aderării Finlandei şi Suediei la NATO, după adoptarea legii de către Parlament şi promulgarea de către Preşedintele Klaus Iohannis. Acesta reprezintă pasul final al procesului de ratificare, din partea României, a aderării celor doi importanţi parteneri în drumul lor de a deveni aliaţi cu drepturi depline ai NATO. România este al 19-lea membru al Alianţei care a depus documentele”, a scris Andrei Muraru, luni pe Facebook.
El a adăugat că i-a transmis adjunctului asistentului Secretarului de Stat al SUA, Douglas D. Jones, că România susţine cu fermitate Politica Uşilor Deschise şi că ţara noastră a primit cu satisfacţie decizia celor două state de a se alătura NATO, informează g4media.
„Aşteptăm cu nerăbdare contribuţia valoroasă a acestor ţări la securitatea Flancului Estic al NATO şi a întregii Alianţe”, a conchis Muraru.