miercuri, octombrie 21

Am prins postacul COVID! ”Câți bani i-a dat Arafat duamnei Esca să spună că s-a infectat?”

1
510

România a ajuns în criza actuală nu doar din cauza unor lideri politici ca Ponta sau Ciolacu, ale căror discursuri neobolșevice au îndemnat românii să se infecteze în masă, ci și din cauza unor ziariști sau pretinși ziariști, deveniți postaci de fake news pe rețelele de socializare.

Amintim că Uniunea Europeană a emis directive clare pentru combaterea acestora și a identificat Rusia drept principal focar destabilizator pentru Europa, prin utilizarea așa-numiților ”agenți COVID” distribuitori de informați false.


Impactul propagandiștilor conspiraționiști este foarte mare. Pe rețelele de socializare, el este ușor identificabil prin numărul celor care girează, prin banalele ”like”-uri sau distribuiri, postări al căror conținut intoxică mentalul colectiv.

L-am ”prins” în ofsaid pe unul dintre cei care se ocupă cu așa ceva și, culmea, și aplaudat de feluriți utilizatori.

Respectivul folosește contul cu numele ”Adrian Calin”, acolo unde virulența mesajelor sale este demnă de fostul Partid România Mare și alte surse ale extremismului care ucide normalitatea, echilibrul, respectul și chiar pacea, în cele din urmă.

Pretinde că este ”jurnalist de investigații”, deși n-a auzit nimeni de vreo dezvăluire a sa despre mafia roșie din România.

Ce a descoperit Europa pe tema ”agenților COVID”

Mai nou, respectivul pare să fi intrat în siajul pionilor Moscovei, prin manipulările fake news pe tema COVID identificate de Europa drept sursă de destabilizare.

Iată ce a scris postul public german despre postacii estului:

”DW a prezentat deja câteva “best of”-uri în materie de teorii ale conspirației și dezinformări despre coronavirus în urmă cu două săptămâni. Conform raportului UE, actuala campanie rusă de dezinformare se concentrează cu precădere pe un aspect: o presupusă origine artificială a virusului care ar fi folosit în scopuri politice minore.

Platforme precum “southfront.org” sau “RT” și “Sputnik” sunt deseori citate de UE ca inițiatori și multiplicatori ai acestui mesaj. Uneori, aceste știri false variază: există, de asemenea, “elite secrete” în spatele coronavirusului, alteori SUA sau industria farmaceutică.

Întotdeauna prezente sunt următoarele elemente: nimic nu este ceea ce pare. Cu atât mai puțin modul în care prezintă situația guvernele, autoritățile sanitare și mass-media. UE evaluează că țelurile din spatele acestei campanii de dezinformare sunt clare: crearea de confuzie, slăbirea încrederii în guverne, mass-media, autorități și în “sistem”, crearea neîncrederii și a discordiei la nivelul UE, între statele membre și SUA. Bine ați venit pe tărâmul teoriilor conspirației, bine ați revenit la propaganda Războiului Rece!”

Câtă minte să ai să crezi că Esca a luat bani pentru interviul despre COVID?

Citiți cuvintele de mai jos publicate de respectivul postac pe tema infectării Andreeei Esca, vedeta Pro TV, cu SARS-CoV-2. Manipularea este de o parșivenie securistică menită să-l facă invidios până și pe Radu Moraru:
”Andreea Esca, primul interviu dupa vindecarea de coronavirus. Intreb si eu inteligentii care le stiu ei pe toate, cati bani i-a dat Arafat duamnei Esca sa declare ca s-a infectat cu Covid? O fi ea mai sărăcuță, amarata, noroc cu banutii de la Guvern. Hai, inteligentilor, cati bani a luat?
Pe mine ma intereseaza alceva. Oare de ce a ascuns pana acuma faptul ca a fost infectata?”
Individul sugerează nici mai mult nici mai puțin că Raed Arafat ar fi plătit-o pe Esca să declare că familia ei a contactat virusul!!! În primul rând, stai și te întrebi câtă minte poți să ai ca să ajungi să crezi că un oficial de rand înalt (Arafat) ar putea s-o ”plătească” pe o jurnalistă ca ea să declare că are COVID? O dată, că ar fi speță penală, doi – e foarte ușor verificabil.
Grav, foarte grav! Interesant e ce va decide Facebook legat de acest mesaj vitriolant, incompatibil cu etica în rețelele de socializare, mai ales în vremuri de criză ca acestea.
Dar și mai grav este că un anume public gustă astfel de toxine mediatice. Iar rezultatul se vede: românii se infectează pe capete și mor în număr tot mai mare și din cauză că iau contact și cu mesaje de genul celui de mai sus, postat de contul ”Adrian Calin”.

 

1 comment

Lasă un răspuns la „Internetul nu este un spațiu fără legi”. Europa strânge șurubul împotriva focarelor de ură și fake news – Lumea Liberă Anulează răspunsul