miercuri, august 17

Alina Gorghiu l-a primit pe ambasadorul Germaniei: „Relaţia bilaterală, caracterizată printr-un dialog politic foarte bun”

0
60

Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, l-a primit, marţi, pe ambasadorul Republicii Federale Germania în România, Peer Gebauer, context în care demnitarul român a subliniat importanţa deosebită pe care România o acordă relaţiei bilaterale cu Republica Federală Germania, caracterizată „printr-un dialog politic foarte bun, o componentă economică solidă şi conexiuni sociale puternice”.

Gorghiu a relevat, totodată, sprijinul deplin al Parlamentului României în demersul de consolidare şi dezvoltare a relaţiilor între România şi Republica Federală Germania, dar şi ca state membre ale Uniunii Europene şi a apreciat atât contribuţia minorităţii germane care trăieşte în România la cultura, economia şi politica românească, precum şi aportul comunităţii de români din Germania, formată din medici, oameni de ştiinţă, ingineri, lucrători sezonieri sau rezidenţi, la bunăstarea socială şi diversitatea culturală a Republicii Federale Germania, se precizează într-un comunicat al Senatului.

Preşedintele interimar al Senatului a evidenţiat, de asemenea, calitatea investiţiilor germane şi contribuţia acestora la dezvoltarea economiei româneşti, menţionând potenţialul imens de creştere a prezenţei germane pe piaţa din România, în mod special în domenii strategice şi în ceea ce priveşte oportunitatea de relocare a industriei germane (din Rusia, Belarus, Asia şi chiar Ucraina), în contextul continuării de către Federaţia Rusă a războiului de agresiune împotriva Ucrainei.

Gorghiu a adresat mulţumiri pentru implicarea Germaniei în procesul de extindere a OCDE şi pentru susţinerea oferită candidaturii României. Alina Gorghiu a exprimat încredere că acest sprijin va continua pe tot parcursul procesului de aderare, cu atât mai mult cu cât, la nivelul Parlamentului României, există demersuri în vederea creării unui grup de sprijin pentru aderarea la OCDE, menit să faciliteze şi să accelereze activitatea de adoptare a actelor legislative necesare în procesul de aderare a României la OCDE.

Un alt obiectiv naţional strategic abordat de înaltul demnitar român în intervenţia sa a fost aderarea României la spaţiul Schengen, subliniind faptul că România a dovedit o gestionare eficientă a frontierei externe a UE, în contextul generat de războiul din Ucraina şi şi-a exprimat speranţa că Germania va susţine aderarea României, fapt care va contribui şi la construirea unei Uniuni mai sigure, mai unite şi mai prospere.

În cadrul dialogului, preşedintele interimar al Senatului a subliniat eforturile pe care România le face pentru asigurarea nu numai a egalităţii de gen, a luptei împotriva violenţei domestice şi a celei îndreptate împotriva femeilor, ci şi a protecţiei şi promovării tuturor drepturilor femeilor în general, inclusiv prin respectarea principiului de egalităţii de şansă în procesul decizional politic.

Leave a reply