Ajutaţi-i pe cei blocaţi în Diaspora să revină în ţară! Voi ambasade, MAE, stat român sau oameni buni, cine le întinde o mână?

Acest articol nu e un proces de intenţie. Nici un “atac” de presă la adresa unor instituţii ale statului român, şi-aşa făcute praf ani la rând de asalturi mai mult sau mai puţin dezirabile, ori de propria înecăciune în indiferenţă şi incompetenţă. 

Şi nu e nici o porţie de marketing în sprijinul cuiva sau o lecţie în detrimentul altcuiva.

Este pur şi simplu un apel. Unul chiar disperat. Din partea noastră, în numele celor care au mai mare nevoie de ajutor în astfel de vremuri. Nu e timp pentru scos ochii, nici pentru deconturi politice, e momentul să ajutăm. E poate tot ce ne mai rămâne de făcut atunci cănd “sistemul” dă rateuri, când statul e depăşit, când organismul putred al instituţiilor nu mai poate crea reacţii de imunitate pentru semeni în faţa crizei.

Sunt două cazuri. Unul din Madrid, altul din Barcelona, ambele, deci, din Spania. Dar sunt, de fapt, mai multe. Ele sunt strigătul de disperare lansat în tăcere şi chiar în decenţă al celor care au fost blocaţi de criza coronavirus, lăsaţi fără resurse, izolaţi de locurile de baştină şi care nici măcar nu mai au puterea să ceară ajutor.

Nu-i priviţi ciudat. Şi nu-i judecaţi, nici nu-i luaţi la întrebări insidioase, aşa cum fac unii dintre cei care s-au repezit să comenteze ironic, de pildă, atunci când Lavinia Dionisiu a postat pe grupul de Facebook “Voluntari în Europa“ marele ei necaz: a fost prinsă de pandemie în capitala Madrid, împreună cu copilul ei de 4 ani, a rămas fără josul din Bucureşti, fără bani, fără posibilitatea de a se întreţine în Spania şi fără şansa de a se urca într-un avion care s-o aducă înapoi acasă. Redăm postarea ei, mai jos, fără alte comentarii.

“Am asteptat aceste zboruri timp de o lună, dar nu au apărut. În continuare nu am avut nici un venit”

Din criză de timp, nu putem verifica afirmaţiile tinerei mame din postarea de mai sus, în care acuză personalul Ambasadei de la Madrid pentru reacţia practic inumană faţă de situaţia sa. Dar nici nu putem considera o invenţie apelul de mai sus. Prin urmare, lăsăm mesajul ca un semnal de alarmă şi aşteptăm eventual dezminţirile. Deşi ideal ar fi ajutorul corpului diplomatic. Şi nu doar al lui…

Femeia nu are bani să revină în Bucureşti cu copilul. Nu ştim ce pot face ambasada, MAE, alte instituţii. Dar ştim că un avion zboară joi spre România (despre care, din câte se pare, românii n-au putut afla mai din vreme informaţii, poate reuşeau să facă rost de bani pentru bilete de avion…).

Întrebare: o putem urca pe românca noastră în acea aeronavă? Asta-i tot ce contează acum, lăsăm pentru altădată vinovăţii sau nevinovăţii, acuzaţii şi explicaţii. Nu mai e timp pentru vorbe! E nevoie de fapte bune. Putem? Vrem? Sau nu ne mai interesează?

Un caz asemănător la Barcelona

Într-o astfel de situaţie se găseşte Roxana, româncă aflată la Barcelona, care s-a adresat redacţiei Epoch Times România, disperată că a rămas fără resurse în ţară străină şi că nu se poate întoarce înapoi.

Roxana spune că a aflat despre faptul că mâine ar fi un zbor spre casă nu de la consulat sau ambasadă, ci de la Tarom. Şi că un bilet la zborul organizat de Tarom împreună cu MAE costă 250 de euro, bani pe care ea nu şi-i poate permite. Femeia, care are acasă în România doi copii mici, spune că s-a rugat să poată plati 150 de euro, ultimii săi bani, şi restul într-o lună, fără succes.

“Am venit în data de 16 februarie în Spania, cu sora şi cumnatul. Am venit cu bani împrumutaţi din ţară pentru că aici am găsit de muncă. Am venit cu bani împrumutaţi din ţară ca să ne putem lua o cameră în care să stăm. Am plătit chiria pe două luni. Ne-au cerut banii pe două luni înainte. Am fost la muncă doar două săptămâni din trei pe care le-am apucat până în carantină. Când s-a dat carantină aici în Spania, eu am sunat la Consulat, le-am explicat situaţia mea. În momentele acelea aveam bani ca să pot pleca acasă dar au spus că nu o să facă niciun zbor, când o să facă un zbor o să mă anunţe.

Deci am sunat de pe 27 până pe data de 9, inclusiv, zi de zi, sperând că se va schimba ceva. În momentul în care s-a făcut acel zbor, pe data de 10, am sunat din nou. Am aflat de la altcineva că în ziua aceea va fi zborul şi costă 300 de euro. Şi am sunat şi am spus că vreau să plec şi eu acasă. Ei, în acest timp, mi-au spus că sunt trecută pe listă şi în caz că se va face vreun zbor o să plec. Când am sunat pe data de 10, dimineaţa, mi-au spus, de la Consulat de la Barcelona, că nu sunt trecută pe listă, că sunt o nesimţită…

(…) Le-am explicat că am doi copii minori în ţară, nu am soţ. Unul are un an şi opt luni şi fata face şase, nici nu are şase ani împliniţi. Mi-a spus domnul “Auziţi, doamnă, luaţi bani din ţară dacă nu aveţi din ce să supravieţuiţi”. Păi, domnule, de la cine să iau? De la copilaşii mei? I-am lăsat la o prietenă. Credeţi-mă că nu am o rudă în ţara să pot să spun “Îi las la ruda respectivă”. Nu le-am cerut bani, nu le-am cerut absolut nimic, doar să îmi permită să plec cu acel zbor acasă. Nu mi-au permis”, a relatat Roxana despre calvarul ei.

Întrebată care este situaţia acum, femeia a răspuns:

“Situaţia este acum în felul următor. Am sunat luni la Consulat şi am întrebat dacă se face un zbor. Eu primisem un e-mail de la TAROM că o să fie un zbor şi să iau legătura cu Ambasada. Iar ei nu mi-au recunoscut că va fi acel zbor.

(…) Ieri, de dimineaţă am sunat la Ambasadă. Eu deja ştiam că zborul este confirmat pentru data de 21, dar nu de la ei. Din alte surse. Am sunat ieri la Ambasadă şi am întrebat de dimineaţa “Este zbor”, “Nu, nu este. În caz că o să fie o să vă anunţăm”.

Aseară, pe la ora 19.30 mă sună acel domn. Dar, înainte de chestia asta, m-a sunat o doamnă care mi-a spus că nu ştie să îmi explice cât este biletul şi i-am spus că nu pot plăti mai mult de 150 de euro dacă preţul biletului este mai scump. Nu pot plăti mai mult de 150 de euro pentru că sunt de două luni fără muncă. La care doamna mi-a spus “Atunci, aşteptăm un telefon de la dumneavoastră să ne spuneţi dacă plecaţi sau nu”. Peste o oră m-a sunat respectivul domn şi i-am spus aceeaşi chestie: “Domnule, eu nu am bani. Nu pot plăti decât suma asta de 150 de euro şi să îmi faceţi în aşa fel încât să plătesc diferenţa în ţară, într-o lună de zile, altfel nu pot plăti această sumă”. Şi mi-a spus că să mă împrumut de bani în ţară, deşi suma de 150 de euro e tot împrumutată din România”, a mai povestit Roxana jurnaliştilor de la Epoch Times România.