Adevărul despre recentul scandal al cuplului Ioana și Ilie Năstase. „Ioana se gandeste serios la divort”, dezvăluie consoarta fosului tenisman, în exclusivitate pentru un cunoscut portal românesc

Ilie Nastase si Brigitte se cearta si la mare de 1 mai. Cei doi au fost surprinsi cand au iesit dintr-un club, certandu-se. Brigitte a luat-o inainte, tunand si fulgerand la telefon, in timp ce Ilie a ramas in urma cu un priten si raddea. Apoi Ilie a mers la brigitte sa o imapce, si a convins-o sa mearga impreuna in alt club. De remarcat cum arata cei doi, dar si cat dde mult se cearta
foto – text: click.ro
„Data de 8 ianuarie şi-o va aminti mult timp de acum încolo. Vinerea trecută, Ioana a încasat o bătaie de la soţul său, Ilie Năstase, astfel încât a fost nevoită să apeleze la numărul de Urgenţă 112 ca să poată scăpa în siguranţă. Scena s-a petrecut în Complexul Stejarii, unde obişnuiau să locuiască atunci când veneau în Bucureşti. Acum, Ioana se gândeşte serios la divorţ”, dezvaluie click.ro
Am ajuns acasă şi… am rămas şocată. O ploaie de palme! Folosesc aceşti termeni ca să păstrez cât de cât decenţa. Nu mi s-a întâmplat aşa ceva în viaţa mea. Pentru că nu ştiam dacă mai ies vie, am chemat poliţia. Am ieşit pe uşă, m-am urcat în maşină şi am plecat direct spre Constanţa. Eu nu i-am dat lui nici un motiv pentru acest comportament, însă pot să spun că este un om extrem de influenţat. Sunt anumite persoane care au influenţă asupra lui, iar aici nu vorbesc de prieteni, pentru că prietenii lui mă respectă. Prefer să tac, nu zic mai multe. Dar nu i-am dat motive să se comporte aşa. Tind spre divorţ. Voi vedea perioada următoare ce voi face clar. Deocamdată încerc să mă liniştesc”, a spus Ioana În exclusivitate Click!

click.ro, Ioana si Ilie Năstase
Ioana Năstase: „Tind spre divorţ”
„Am ajuns acasă şi… am rămas şocată. O ploaie de palme! Folosesc aceşti termeni ca să păstrez cât de cât decenţa. Nu mi s-a întâmplat aşa ceva în viaţa mea. Pentru că nu ştiam dacă mai ies vie, am chemat poliţia.
Am ieşit pe uşă, m-am urcat în maşină şi am plecat direct spre Constanţa. Eu nu i-am dat lui nici un motiv pentru acest comportament, însă pot să spun că este un om extrem de influenţat. Sunt anumite persoane care au influenţă asupra lui, iar aici nu vorbesc de prieteni, pentru că prietenii lui mă respectă. Prefer să tac, nu zic mai multe.
Dar nu i-am dat motive să se comporte aşa. Tind spre divorţ. Voi vedea perioada următoare ce voi face clar. Deocamdată încerc să mă liniştesc”, a spus Ioana pentru Click!
Probleme au mai fost și după cununia civilă
Pentru că ar fi fost pasibil de puşcărie, Ioana a preferat să nu-i facă plângere acestuia, să îi îngreuneze şi mai mult viaţa. Deşi acesta nu ar fi la prima abatere. După cununia civilă din 25 aprilie 2019, Năstase a început să se comporte dictatorial. El a mai altoit-o, iar aceasta a plecat definitiv din casa din Primăverii în care locuiau împreună. Ioana a motivat atunci că simte energii proaste în vila respectivă, dar de fapt motivul a fost altul. Tot atunci, şi-au anulat şi nunta, care trebuia să aibă loc în august, acelaşi an. Tenismenul a făcut presiuni mari pentru împăcare, iar Ioana i-a pus condiţii importante pentru a continua relaţia. Pe data de 6 iunie 2020, Ioana şi Ilie s-au căsătorit la Techirghiol, iar naşi le-au fost Ciprian Marica şi soţia sa, Ioana. Atunci, Ilie şi-a mutat domiciliul în oraşul soţiei, vrând să îi demonstreze că face totul pentru ea. Iată că, deşi sunt de numai doi ani împreună, de la dragoste la război a fost doar un pas, iar acum ar putea să se vadă direct la tribunal, pentru divorţ.
Întreg articolul aici, in exclusivitate