8 motive pentru care Tăriceanu nu poate fi un bun primar al Capitalei

2
788

Călin Popescu Tăriceanu este probabil unul dintre cei mai versați și totodată înșelători și instabili politicieni din România. Ceva ce nu contează prea mult pentru adversarii lui, căci nu prea există așa ceva – mai toți îi sunt parteneri, în funcție de interesul personal și de context -, dar poate fi relevant pentru plătitorii de taxe chemați să le dea votul aleșilor desemnați să-i conducă din funcții publice.

Tăriceanu a anunțat, joi, într-o conferință de presă, că a luat decizia de a candida la Primăria București.


”Nu e timp de experimente, e nevoie de oameni cu greutate, cu experiență. Experiența politică pe care am acumulat-o ca premier, președinte al Senatului, e bună pentru București. Consider că am o responsabilitate față de colegii mei din partid. Nu e firesc ca generalul să stea numai la birou într-o bătălie”, a spus Tăriceanu.

Dar este ”experiența” de care vorbește liderul ALDE suficientă pentru a conduce cea mai mare așezare urbană din România?

Da și nu. DA – deoarece prin ”experiență” se poate traduce vechimea în politică, iar aici liderul ALDE poate bifa ca pozitiv acest aspect. NU – deoarece vechimea în sine nu înseamnă obligatoriu performanță, eventual decât în sensul supraviețuirii aproape 30 de ani în politica ”mare”. Dar faptul că ai căzut mereu în picioare, ca Hopa-Mitică – într-o țară în care există 41% din oameni care nu cred că există COVID 19 sau că virusul e periculos – nu presupune și că ai viziune și calități pentru progresul societății, ci că poți fi produsul unei pături sociale neinstruite, slab educate, dezinteresate de binele comun și eventual predispuse la pomeni electorale.

Candidatura lui Călin Popescu Tăriceanu pentru Capitală nu are mare legătură cu starea orașului, aflat oricum într-o criză continuă. Pare mai degrabă un nou gest disperat al liderului ALDE de a-și salva partidul. ALDE e deja în moarte clinică, prăbușit în sondaje mult sub cota de 5%, părăsit de oameni din județe sau din conducerea partidului, o formațiune pe care aproape niciun partid aflat în cărți pentru viitorul Parlament nu mai dă practic doi bani.

Însă presupunând că Tăriceanu chiar ia în serios candidatura la Capitală, are el vreun atu care să-l recomande ca viitor primar general al Bucureștiului? Merită liderul ALDE tratat cu prezumția de bună-credință din perspectiva acestei candidaturi pentru Primăria Bucureștiului?

Am întocmit mai jos o listă de 8 motive care arată că actualul lider ALDE nu are nici profilul moral, nici inventarul de reușite necesare pentru a fi un bun administrator al Bucureștiului. Ele arată că, pentru Călin Popescu Tăriceanu, funcția a însemnat până acum mai mult un mijloc de parvenire personală și de grup, pentru a cărei conservare el a fost dispus să ia chiar decizii prin care a sabotat cu bună-știință viața omului de rând.

  • A schimbat foarte des formațiunile politice, semn de carierism, nu de ideal sau altruism politic. A fost în PNL, PNL – Aripa Tânără (PNL-AT), Noul Partid Liberal (NPL), a revenit în PNL, a plecat iar din PNL și a format ALDE. Cinci partide, ce coincidență interesantă!, exact câte consoarte a avut până acum, deși acest din urmă aspect ține de viața personală, nu de cea publică. Însă în politică nu prea există viață privată… Instabilitatea conjugală explică într-o anume măsură și comportamentul de lider în comunitate, ceva nu foarte atractiv pentru cetățeanul interesat de seriozitate în parteneriatul cu el al demnitarului sau alesului local.
  • Ajuns prim-ministru, în 2004, pe valul victoriei lui Traian Băsescu, a trădat repede masa de alegători anti-PSD, scoțând PD-L din Guvern, partidul-partener în Alianța DA care, alături de PNL, îl ajutase să ajungă premier. A format imediat un Guvern minoritar PNL, cu sprijin ”pe sub masă” din partea PSD, devenind dintr-un premier al alegătorilor anti-PSD unul al PSD.
  • A luat una dintre cele mai iresponsabile decizii pentru economia României: în 2008, în plin an electoral și în plină criză planetară, a mărit pensiile (rețeta avea să fie copiată mai târziu de PSD, pe vremea lui Liviu Dragnea&Olguța Vasilescu, prin ultima majorare cu 40%). La acel moment, România era în pragul falimentului de țară, nu avea bani nici pentru pensiile nemajorate. A recurs la împovărarea datoriilor statului știind că peste câteva luni nu va mai fi prim-ministru și că succesorul lui la Palatul Victoria va fi lăsat în sapă de lemn. Acțiunea de sabotaj economic voit, din interior, și-a atins scopul: următorul premier (Emil Boc), lăsat cu visteria goală de Călin Popescu Tăriceanu, a fost nevoit să taie în carne vie pentru a salva finanțele, a redus salariile în sistemul public, iar la scurt timp și-a pierdut funcția. Tăriceanu îi dăduse lovitura fatală. Iată ce sublinia Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, despre acea decizie care a lovit România din interior: ”Domnul Tăriceanu a majorat pensiile ŞTIIND că vine criza. A cheltuit 5 miliarde de euro ŞTIIND că vine criza! Pentru că începuseră probleme în SUA cu Lehman Brothers şi creditele subprime şi era clar că Europa va fi infestată, dar nu i-a păsat.”
  • A fost unul dintre marii susținători ai USL (spre deosebire de Ludovic Orban, fost coleg cu el în PNL, care s-a opus înființării acestui ”monstru” politic), o alianță care a provocat inutil și voit cea mai mare criză menită să arunce România la coșul de gunoi al Europei: suspendarea președintelui, visul mogulilor Voiculescu, Vântu, Patriciu.
  • A fost singurul lider de stat care a decis să încalce embargoul impus de Uniunea Europeană Rusiei, prin interzicerea accesului pe teritoriul continentului a fostului șef al Dumei de Stat. Iată ce a scris Ana Birchall, fost ministru al Justiției, despre acest caz grav care a făcut din România ”ciuma” Europei: Călin Constantin Anton a fost singurul lider de Parlament european care, în 2015, l-a invitat pe fostul sef al Dumei de stat, Serghei Narîșkin, cu toate că acesta se afla pe lista persoanelor cărora Consiliul European (președinția colectivă a UE) le interzisese accesul în statele membre ale Uniunii Europene.” 
  • Susținerea lui Narîșkin nu era întâmplătoare. Tăriceanu avea să joace în planul anti-UE la modul consistent și programatic, alături de Liviu Dragnea, fostul șef al PSD. Când Dragnea a pornit atacul împotriva Europei și a declanșat operațiunea ”ROM-EXIT” (scoaterea de facto a țării din UE), liderul ALDE i-a fost partenerul numărul 1. Nu întâmplător, protestatarii #Rezist l-au ștampilat și pe Tăriceanu drept omul Rusiei, dar nu neapărat pentru că a încălcat o decizie respectată de toate statele Uniunii Europene, mai puțin România, ci urmare a implicării sale în acel asalt împotriva legii și a democrației reale – ceva ce Moscova încurajează în țările aliate
  • Tot din această postură, Tăriceanu a fost vârf de lance împotriva fostei șefe a DNA, Laura Codruța Kovesi, a justiției independente în general – acțiune inevitabilă din partea unui lider politic pentru care nu era o problemă transformarea României într-o ruină economică, în care o clică politică privilegiată să devină și ultraîmbogățită, și imună în fața legii.
  • Atacul lui Tăriceanu la Justiție a fost explicat însă și de situația lui personală: este urmărit penal în afacerea Microsoft pentru o șpagă de 800.000 de dolari. A scăpat de trimiterea cazului în justiție cu ajutorul parlamentarilor PSD, ALDE și UDMR, care au votat în vremea Vioricăi Dăncilă blocarea anchetei penale sub imunitate parlamentară.

2 comments

  1. Dorel. 6 august, 2020 at 23:58 Răspunde

    Călin Popescu Tăriceanu = LICHEA POLITICA CARE CA POLITICIAN NU A AVUT ALT SCOP DECAT SUPRAVIETUIREA SI PROSPERITATEA PERSONALA

Leave a reply