sâmbătă, august 13

”77 de ani de la Conferința de la Ialta. De ce a fost sacrificată România în favoarea Greciei”

0
1315

Între 4 și 11 februarie 1945, a avut loc Conferința inter-aliată de la Ialta, eveniment semnificativ al celui de al Doilea Război Mondial.

La conferință au participat cei supranumiți „cei trei mari”, anume secretarul general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, Iosif Vissarionovici Stalin, premierul britanic Winston Churchill și președintele S.U.A. , Franklin Delano Roosevelt.

Ialta este situată în Peninsula Crimeea, toponim cu rezonanță în istoria recentă a relațiilor internaționale, dar și de la jumătatea secolului al XIX-lea.

Locația geografică îndepărtată nu a fost aleasă întâmplător de către liderul sovietic, care dorea și în acest fel să le semnaleze partenerilor din Coaliția Națiunilor Unite cine elabora, de fapt, regulile jocului. În acest mod, Stalin urmărea să își asigure un ascendent psihologic și moral asupra lor.

În februarie 1945, președintele american, grav bolnav, își trăia ultimele luni de viață. În ceea ce îl privește pe Winston Churchill, el ajunsese deja la un târg cu dictatorul sovietic, încă din 9 octombrie 1944.

În legătură cu Ialta, s-a răspândit mitul potrivit căruia Aliații au decis acolo partajarea Europei Centrale și de Est în sfere de influență. Însă, cu prilejul respectivei conferințe, nu s-a discutat explicit pe marginea acestui subiect.

Cel mult, putem accepta că participanții la Conferința de la Ialta au consimțit tacit asupra Acordului de procentaj de la Moscova, în octombrie 1944.

Inițial fără înștiințarea lui Roosevelt, Churchill și Stalin, hotărâseră să delimiteze sferele de influență și control în România, Grecia, Bulgaria, Ungaria și Iugoslavia.

În România, Uniunea Sovietică urma să se bucure de 90% influență, iar britanicii doar de 10%, în timp ce în Grecia, raportul era invers. În Bulgaria, influența sovietică avea să fie de 75%, iar cea britanică de numai 25%.  Deci, rădăcinile procesului de satelizare a Europei Răsăritene se află în Acordul de procentaj și nu la Conferința de la Ialta.

Este legitim și firesc să ne întrebăm: de ce a fost lăsată la discreția Moscovei și sacrificată România în favoarea Greciei de către Marea Britanie, iar mai apoi de către S.U.A.?

Desigur, considerentele geopolitice au fost determinante, chiar dacă Partidul Comunist din România era mult mai slab decât cel din Grecia.

Grație poziției geografice, aflându-se în proximitatea Mării Egee și a Mediteranei, Grecia prezenta, pentru aliații occidentali, o importanță geopolitică și geostrategică mult superioară României.

Astfel, explicăm implicarea britanicilor în sprijinirea materială, financiară și logistică a forțelor anticomuniste, în timpul războiului civil din Grecia.

Misiunea va fi preluată de către Statele Unite, în urma Doctrinei Truman, în martie 1947.

Dispunând de un regim comunist obedient la Atena, U.R.S.S, prin excelență o putere continentală, ar fi devenit, simultan și o putere maritimă.

Sovieticii, ca succesori ai Imperiului Rus, ar fi obținut accesul la o mare caldă. S-ar fi împlinit astfel programul testamentar al țarului Petru cel Mare. Prin urmare, scopul esențial de politică externă al U.R.S.S. trebuia contracarat cu orice preț de către democrațiile vestice.

După cum observau istoricii francezi Pierre Milza și Serge Berstein, conferința de la Ialta a fost organizată într-un context relativ dificil. Situația de pe front nu era tocmai favorabilă, întrucât Aliaţii nu ajunseseră încă la Rin, iar  germanii declanșaseră ofensiva din Munţii Ardeni. Discuţiile Conferinței de la Ialta s-au centrat, cu deosebire, asupra viitorului postbelic al lumii şi asupra noii organizații a Naţiunilor Unite.

Aceasta trebuia să dispună de pârghii mult mai eficiente pentru a prezerva pacea decât defuncta Ligă a Națiunilor. Sovieticii au înregistrat un succes, U.R.S.S. urmând să primească trei mandate: unul pentru Uniune, în ansamblul ei, şi câte unul, pentru Ucraina şi Bielorusia.

Dreptul de veto al membrilor permanenţi ai Consiliului de Securitate avea să se exercite în permanență. Ulterior, în timpul Războiului Rece, această clauză va genera unele blocaje în procesul decizional.

În cele din urmă, în schimbul unor promisiuni legate de recompense teritoriale (Manciuria, Port Arthur, Sudul Insulei Sahalin și părți din Kurile), Statele Unite ale Americii au obținut mult-așteptatul ajutor militar sovietic împotriva Japoniei. Uniunea Sovietică a ezitat constant să declare război Japoniei și pentru că semnase cu aceasta din urmă un pact de neagresiune, în aprilie 1941.

În spiritul mai vechilor viziuni kantiene, dar mai cu seamă al idealismului liberal de sorginte wilsoniană, președintele Franklin Roosevelt își propunea edificarea unei ordini mondiale întemeiate pe noțiuni precum pacea, libertatea şi bunăstarea. În această ordine de idei, pe lângă problemele germană și poloneză, de maximă însemnătate a fost publicarea Declaraţiei privind Europa eliberată.

Reconstrucţia continentului, în plan politic şi economic, avea să se realizeze sub egida “celor trei mari”.

În litera Cartei Atlanticului (document semnat de către americani și britanici, în august 1941), era prevăzut dreptul popoarelor de a-şi alege forma de guvernământ, precum și organizarea de alegeri libere, în urma cărora să rezulte guvernări democratice şi reprezentative.

Numai că pentru Uniunea Sovietică, termenul „democratic” avea cu totul altă semnificație decât pentru democrațiile occidentale, însemnând, de fapt obedient, loial față de Kremlin.

Mai mult, rezultatele alegerilor care vor vea loc în țările din Europa Centrală și de Est, printre care și România, vor fi grosolan falsificate de către guvernele protejate de Moscova.

Analiză de Hadrian Gorun

Hadrian Gorun este conferențiar universitar la Universitatea ”Constantin Brâncuși”, din Târgu-Jiu, unde predă cursuri de istoria și teoria relațiilor internaționale și Istorie contemporană.

Este doctor în istorie al Universității ”Babeș Bolyai” (UBB), din Cluj-Napoca, cu teză de abilitare tot în domeniul istorie.

A urmat o bursă doctorală Erasmus la Sorbonne, Paris IV, deține un masterat de Relații Internaționale, tot l

 

Leave a reply