sâmbătă, iulie 13

60 mil. euro de la UE pentru ”mobilitate militară” în proiectele Portul Constanța și podul de la Ungheni

Ministerul Transporturilor va beneficia de două granturi în valoare de aproape 60 de milioane de euro de la CE pentru infrastructura feroviară din Portul Constanţa şi pentru realizarea podului de la Ungheni între România şi R. Moldova.

Comisarul european Adina Vălean, aflată în România pentru 2 zile, a precizat miercuri că aceste proiecte se înscriu la capitolul proiectelor de mobilitate militară pentru că s-a constatat că infrastructura civilă adeseori ar putea şi ar trebui să fie folosită pentru mobilitate militară, dar nu este peste tot adaptată.

”Un pod, care, să spunem, ar putea fi şi pe o hartă militară, nu numai pe cea civilă, are nevoie să ţină un tonaj mai mare”, a explicat Adina Vălean, precizând că sunt 6 poduri în România care vor fi ridicate la acest standard, scrie cursdeguvernare.

Adina Vălean a fost întrebată, într-o conferinţă de presă, ce înseamnă acest grant de mobilitate militară.

Acest mecanism de finanţare pentru infrastructură în Uniunea Europeană conţine un capitol care este destinat proiectelor numite de mobilitate militară. Ce înseamnă? Nu e în contextul agresiunii din Ucraina, aşa este regulamentul european, aşa a fost conceput de la bun început acest mecanism de finanţare, pentru că s-a constatat că infrastructura civilă adeseori ar putea şi ar trebui să fie folosită pentru mobilitate militară, dar nu este peste tot adaptată.

Ce s-a întâmplat, ce am făcut noi, Comisia Europeană: am făcut împreună cu NATO o hartă a standardelor şi proiectelor comune de infrastructură, acolo unde lucrurile se pot suprapune şi am decis acordarea acestui mecanism de finanţare pentru a corela, a ridica standardele la standarde militare. Un pod, care, să spunem, ar putea fi şi pe o hartă militară, nu numai pe cea civilă, are nevoie, să spunem, să ţină un tonaj mai mare”, a explicat Adina Vălean.

Cooperarea dintre UE și NATO se concentrează asupra unor domenii precum:

  1. mobilitatea militară
  2. securitatea cibernetică
  3. amenințările hibride
  4. combaterea terorismului

În ianuarie 2023, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, și preşedinţii Consiliului European, Charles Michel, şi Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au semnat la Bruxelles Declaraţia Comună de Cooperare NATO-UE. A fost a treia declarație de acest gen, precedentele două fiind semnate în 2016 și 2018.

Comisarul Vălean a precizat că România obține finanţare pentru şase poduri.

“România a aplicat şi a luat finanţare pentru şase poduri pe această linie de finanţare europeană, la apelul de proiecte de anul trecut. Sunt 6 poduri în România care vor fi ridicate la acest standard din linia de finanţare Connecting Europe Facility.

În cadrul acestui apel de proiecte pe finanţare de mobilitate militară, noi întrebăm guvernele ce proiecte aveţi sau dacă aţi avea nevoie, veniţi cu proiecte, intră în competiţie, pentru că să ştiţi că şi Franţa şi Germania, toată lumea are nevoie să facă upgrade-uri pentru o utilizare militară a infrastructurii civile. Şi se face un concurs de proiecte şi unele câştigă. Altele vor reveni la alte apeluri de proiecte.

În acest context, România a primit aceste două finanţări. Este prima etapă dintr-un proiect mai mare. La noi figurează cererea de 104 de milioane pentru tot proiectul, sigur că în cofinanţare, 50% pune Uniunea Europeană, 50% guvernul ţării respective.

E un proiect în trei etape care finanţează liniile de acces, reabilitare şi modernizare a liniilor de acces la port, dar şi a liniilor de cale ferată din port”, a mai transmis comisarul european pentru transporturi.

România are câteva proiecte depuse care sunt acum în evaluare, astea  au fost deja câştigate, dar mai are mai multe poduri, de exemplu, cu Republica Moldova. Între ele, acest Ungheni, un pod rutier. Uniunea Europeană cofinanţează cu România structura efectivă a podului rutier de la Ungheni, care vine şi completează A8 către Republica Moldova.

Republica Moldova va finanţa căile de acces către pod. România mai are un proiect pe care îl finanţează ministerul Transporturilor pentru tot ceea ce înseamnă parcare inteligentă, acces către pod în zona Ungheni.

Acesta este contextul despre care vorbim cu mobilitatea militară. Înseamnă că se aliniază harta infrastructurii civile cu harta infrastructurii necesare mobilităţii militare la nivel european şi dacă din această suprapunere şi aliniere sunt elemente de infrastructură care necesită aduse la un standard care să fie util şi mobilităţii militare, atunci îl finanţăm de la Comisia Europeană”, a explicat Adina Vălean.

Leave a reply