5 pași pentru vaccinare ușoară, anunțați de Valeriu Gheorghiță

Cinci pași importanți pentru a face mai ușor accesul oamenilor la vaccinarea împotriva COVID-19, anunțați de Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare:
➡ Astăzi, 4 mai, a început campania de vaccinare în cabinetele de medicină de familie. Vor participa peste 3.000 de medici de familie. Pentru prima etapă va fi distribuit vaccin de la compania Johnson&Johnson.
➡ În perioada 4-11 mai, în cele șapte spitale militare din București, Cluj, Constanța, Craiova, Iași și Timișoara se desfășoară un maraton al vaccinării pe o perioadă de 24 de ore din 24. Orice persoană care dorește să se vaccineze se prezintă direct la centrul de vaccinare cu cartea de identitate sau cu un document de identitate valabil.
➡ Începând de sâmbătă, 8 mai, ne propunem ca, pe perioada zilelor de sâmbătă, duminică și luni, persoanele cu vârsta peste 60 de ani să se poată prezenta, pe tot parcursul zilei, direct la centrele de vaccinare, fără programare. Celelalte persoane care doresc să se vaccineze se vor prezenta după ora 14:00, până la finalul programului, la ora 20:00, fără programare. Prioritate vor avea persoanele programate prin platformă, însă, suplimentar, în funcție de capacitatea de vaccinare a centrului, vor fi eliberate bonuri de ordine celor care se prezintă direct la centrele de vaccinare.
➡ În mai multe județe se organizează evenimente de tip maraton de vaccinare. Primul va avea loc în București în perioada 7-9 mai, la Sala Palatului și Biblioteca Națională. Sunt 50 de cabinete de vaccinare, vaccinul distribuit va fi de la compania Pfizer. În Cluj Napoca, Iași, Târgu Mureș vor avea loc în perioada 14-16 mai maratoane de vaccinare după modelul celui de la Timișoara. Un eveniment similar va fi și în Craiova, săptămâna viitoare.
➡ Platforma de programare a fost optimizată. Există posibilitatea ca o persoană să modifice centrul de vaccinare pentru cea de-a doua doză. De asemenea, au fost notificate prin e-mail și SMS cele 500.000 de persoane care au fost în lista de așteptare şi care nu au reușit să își confirme programarea.

Leave a reply