Criticată de partidele care doresc ieşirea României din forul comunitar, Uniunea Europeană devine vitală în vremuri de criză.
Conducerea PNL a discutat în ședința de luni noul program economic de relansare, pe care guvernul îl va finaliza și îl va implementa, a anunțat premierul Ludovic Orban, anunţă G4Media.ro.
Programul va conține o parte consistentă de granturi, adică fonduri nerambursabile, pe care guvernul le va acorda grație finanțărilor de la Comisia Europeană. La acestea se vor adăuga și împrumuturi și garanții de stat.
”Condiția de accesare a acestor fonduri europene de 3,125 miliarde de euro e să încheiem contractele de finanțare până la 31 decembrie 2020. Banii pot fi cheltuiți apoi până la finalul anului 2023”, a spus ministrul Marcel Boloș.
În ceea ce privește granturile, acestea vor fi în valoare de 3,125 miliarde de euro. Sursele de finanțare vor fi programul ReactEU al Comisiei Europene (un program total de 55 miliarde euro sub formă de Asistența de redresare pentru coeziune și teritoriile Europei dedicat special ieșirii din criză) și relocările între proiecte la nivelul programelor europene aflate deja în implementare în România, a declarat Marcel Boloș pentru G4Media.ro.
Ce tipuri de ajutoare nerambursabile de vor acorda
- Granturi pentru firmele din domeniul horeca (turism, alimentație publică)
- Granturi pentru IMM-urile în care patronul este și singurul angajat (2.000 euro) și care nu au beneficiat de nici un alt ajutor
- Granturi pentru investiții până la 200.000 euro pentru diverse domenii de activitate puternic afectate de criză (turism, horeca, transport auto, industria de evenimente)
- Granturi pentru crearea de noi locuri de muncă în care să fie încadrați studenţi şi tineri între 16-29 de ani
- Granturi pentru antreprenoriat rural (producție, procesare, distribuție, ambalare în zona agricolă)